Prinși cu droguri în Constanța

Imagini halucinante într-o zonă dens circulată din Constanța. Patru tineri au fost surprinși paralizați de drogul “Zombie”, într-o mașină. Potrivit autorităților, autoturismul  era parcat neregulamentar, lucru care le-a atras atenția polițiștilor. Acum, cei patru s-au ales cu dosar penal pentru posesie de substanțe interzise.

Drogurile apărute pe piaţa din România afectează din ce în ce mai mulţi tineri. Fenomenul “Zombie”, aşa cum a fost numit,  a devenit o stare normală pentru zeci de tineri.
Același lucru s-a întâmplat și cu patru bărbați din Ialomița care au fost surprinși sub efectul acestor substanțe. Şoferul grupului parcase în Piața Tomis III într-un fel mai puțin obișnuit, lucru care le-a atras atenţiea poliţiştilor. Unul dintre aceștia a reuşit să deschidă geamul portierei, unde din interior ieşea un fum gros, cu miros specific substanţelor cu efect halucinogen.
Potrivit anchetatorilor, bărbații erau incoerenți în vorbire și mișcări.
La controlul corporal al tinerilor, oamenii legii au găsit un fragment dintr-o țigară ce conținea o substanță vegetală uscată de culoare verzuie ce părea a fi halucinogenă.
Cei patru au fost duşi la sediul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate, acolo unde au fost audiaţi. Aceștia s-au ales cu dosar penal pentru posesia de substanțe interzise și vor fi cercetați în stare de libertate. Acest fenomen a crescut în măsura în care aşa-zisele “magazine de vise” au fost închise de autorităţi. Din păcate, acest drog se află în continuare pe piaţă, iar tinerii nu pot fi obligaţi să facă parte dintr-un program de consiliere şi nici nu pot fi duşi cu forţa la terapeut.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole