Pensia ocupațională, plătită de angajator

O parte dintre români vor avea șansa să primească un nou tip de pensie pentru care vor cotiza cu o parte din salariul brut. Contribuţia la un fond de pensii ocupaţionale poate fi de până la 15% din venitul salarial brut lunar.

Guvernul pregătește o nouă lege pentru o parte din populația țării. Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale. Potrivit prevederilor proiectului, informațiile vor fi furnizate de administratori iar dreptul de a propune o schemă de pensii ocupaţionale aparține angajatorului. Dacă un angajator este dispus să plătească o astfel de pensie, este obligat să o ofere tuturor angajaților, însă poate stabili cuantumuri diferențiate în funcție de vechime sau drepturi salariale. Contribuţia la un fond de pensii ocupaţionale poate fi de până la 15% din venitul salarial brut lunar sau din venitul asimilat al persoanei care aspiră la o pensie ocupaţională.
Proiectul de lege prevede ca dreptul la această pensie să înceapă la cererea angajatului, cu următoarele condiţii:

participantul a împlinit vârsta de 60 de ani
au fost plătite contribuţii minimum 7 ani
activul personal este cel puțin egal cu suma necesară obţinerii pensiei ocupaţionale minime

Proiectul prevede ca încadrarea în muncă a unei persoane să nu poată fi condiţionată de participarea la o schemă de pensii ocupaţionale. Deasemenea, nu se pot face reţineri din salariu pentru contribuţii la o astfel de schemă fără acordul scris al persoanei respective.
Redactor: Alexandra Panait

Cele mai Accesate Articole