Italianul, care s-a dat drept chirurg în România, a fost reţinut miercuri seară pentru 24 de ore, după ce a fost audiat, aproape patru ore, la Secţia 4 din București. Pe lângă faptul că este suspect pentru înşelăciune, falsul chirurg este vizat de ancheta în rem cu privire la exercitarea fără drept a unei profesii.
Matteo Politi, italianul acuzat că a operat în mai multe clinici private din Bucureşti, deşi avea doar opt clase, a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, sub acuzația de înşelăciune. Bărbatul a fost audiat ieri pentru faptele sale dar este vizat şi de ancheta în rem privind exercitarea fără drept a profesiei de medic. Totodată, poliţiştii au adrese de la autorităţi din mai multe ţări, care arată că italianul a fost cercetat sau condamnat pentru fapte similare.
„Avem mai multe adrese, răspunsuri primite de la autorităţile din Uniunea Europeană cu privire la faptul că a fost cercetat sau condamnat pentru fapte similare. Aceste documente trebuie analizate. Am primit altă corespondenţă, de unde am tras concluzia că această persoană trebuie chemată şi audiată. (…) Tot în cursul zilei, a fost dat în consemn. (…) A fost emis mandat de aducere”, a precizat Comisarul-şef de poliţie Ionuţ Dana.
Potrivit unor surse apropiate anchetei, chirurgul fals italian este cercetat şi în Marea Britanie, pentru fapte similare. Matteo Politi a fost prins, miercuri, de poliţiştii de frontieră de la Curtici, în timp ce încerca să fugă din ţară.
În 2011, Matteo Politi a primit o sentinţă de un an şi jumătate în Italia, cu suspendare, după ce a minţit timp de mai mulţi ani că este medic şi a profitat că avea acelaşi nume de familie cu al unui cardiolog cu reputaţie din Modena, respectiv Luigi Vincenzo Politi.
Redactor: Oana Jărloianu
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024