Pedeapsă extremă pentru traficanții de droguri

Sri Lanka va începe în următoarele trei luni executarea deținuților condamnați pentru trafic de droguri. Decizia pune capăt unui moratoriu de 43 de ani în ceea ce privește execuțiile.

Inspirat de campania violentă a președintelui filipinez Rodrigo Duterte împotriva traficului de droguri, președintele Sirisena a lăudat politica lui Duterte și a afirmat că acesta dă „un exemplu lumii întregi”.
Într-un discurs susținut în Parlament, Sirisena a spus că anularea execuțiilor pe termen nelimitat va lua sfârșit. De 43 de ani, nicio persoană condamnată la moarte pentru trafic de droguri nu a fost executată.

„Avem nevoie de legi dure ca să ne asigurăm că ele sunt respectate. Țara noastră este acum plină de droguri precum marijuana, cocaină, heroină sau metamfetamine. Indiferent ce va fi, eu voi pune în practică decizia de a implementa pedepsele cu moartea în următoarele două sau trei luni”, a declarat președintele din Sri Lanka.

Sirisena nu se bucură de foarte multă popularitate în rândul cetățenilor și se așteaptă la o campanie electorală extrem de grea, înaintea alegerilor care vor avea loc în anul 2020. El a mai declarat că încearcă de luni de zile să reimpună pedepsele cu moartea, dar că eforturile sale au fost blocate de birocrație și de apelurile făcute la tribunal de către deținuți. Cel puțin 20 de condamnați pentru trafic de droguri ar urma să fie executați. Dintre aceștia, opt au făcut apel la instanță. Ultima dată când Sri Lanka a executat o persoană a fost în anul1976. De atunci, au mai existat cazuri de persoane condamnate la moarte, însă execuțiile au fost amânate pe termen nedeterminat.
În decembrie 2018 erau 1.299 de deținuți condamnați la moarte, printre care 84 de femei.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole