Invitație cu iz de primăvară

Muzeul de Artă Populară Constanța, consecvent în misiunea sa de a promova tradițiile în rândurile tinerilor, organizează, și în acest an, ateliere de creație pentru copii având ca tematică simbolul primăverii, mărțișorul.

Îndrumați de specialiști ai muzeului constănțean, cei mici, preșcolari și elevi, vor învăța să confecționeze mărțișoare pe care să le dăruiască apoi mamelor, bunicilor și persoanelor dragi din viața lor. Atelierele muzeale în cadrul cărora se pot realiza mărțișoare realizate din fire albe și roșii se vor desfășura în perioada 11-28 februarie, pe bază de programare.
Mărțișorul tradițional, realizat din fire de lână bicolore în combinația alb-roșu, alb-negru sau alb-albastru, la care mai târziu s-a atașat o monedă găurită din argint sau aur, apoi un obiect realizat manual, simbolizează zilele anului. Tot aici ne amintim de firele pe care, conform legendei, Baba Dochia le-a tors în timp ce urca cu oile la munte.
Redactor: Sondra Sandu

Cele mai Accesate Articole