Carnagiu pe o autostradă din Macedonia

Doliu național, în Macedonia de Nord, după un tragic accident rutier. Cel puţin 14 persoane au murit, iar alte 30 au fost rănite după ce un autocar ce transporta muncitori s-a răsturnat, ieri după-amiază, pe o autostradă.

Un grav accident rutier a avut loc, miercuri, pe o autostradă din zona Laskarci, la circa 20 de kilometri de oraşul Skopje. Potrivit presei internaționale, autobuzul transporta muncitori din capitala Skopie înapoi în orașul central Gostivar. Șoferul autocarului a pierdut controlul volanului iar automobilul a intrat pe contrasens,  a rupt balustrada dintre sensuri şi s-a răsturnat.
În urma carnagiului, 14 persoane și-au pierdut viața iar alte 30 au fost rănite grav. Ministrul sănătății, Venko Filipchev, care a vizitat astăzi un spital unde au ajuns majoritatea pasagerilor răniți, a declarat că șapte dintre aceștia sunt în stare critică.

“Nu am cuvinte care ar putea fi suficiente pentru a mângâia familiile concetățenilor noștri care și-au pierdut viața în seara asta într-un accident rutier sever. Condoleanțe” a declarat Zaev

De asemenea, Guvernul Macedoniei de Nord a declarat 14-15 februarie ca zile de doliu național. Autorităţile macedonene au dechis o anchetă și încearcă să afle circumstanţele producerii accidentului.
Redactor: Oana Jărloianu

Cele mai Accesate Articole