Cadou inedit, propus de Reprezentanții Sanctuarului din Zărneşti, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților. În loc de un ursuleț de pluș, tinerii pot cumpăra un certificat de adopție al unui urs. Acesta costă mai puțin decât o cină romantică înt-un restaurant, iar banii vor fi folosiți pentru îngrijirea animalelor aflate în rezervație.
Cu ocazia zilei de Valentine’s Day Libearty – Bear Sanctuary din Zărneşti a propus un cadou special îndrăgostiților. Aceștia pot cumpăra persoanei iubite, un certificat de adopţie pentru un urs virtual, iar banii vor fi folosiţi pentru întreţinerea celor 100 de urşi aflaţi în prezent în sanctuar.
„De Valentine’s oferă-i un… URS virtual! Arată-ţi iubirea printr-un gest caritabil! Ajuţi şi ursul, ai şi cadoul perfect, numai bun de dăruit în ziua iubirii: un certificate special Valentine’s”, au scris cei de la Libearty – Bear Sanctuary, pe pagina de Facebook.
Potrivit Paulei Ciotlos, reprezentantul sanctuarului, certificatul de adopţie este trimis în formă electronică, pe mail şi costă numai 140 de lei.
„Este mai ieftin decât certificatul de adopţie anuală pe care o avem noi şi care costă 60 de euro. Dar la adopţia anuală, cei interesaţi pot alege şi ce urs adoptă. Cei mai căutaţi sunt urşii Jean şi Brigidette”, a mai spus Ciotlos.
De asemenea, iubitorii de animale pot cumpăra, tot cu 140 de lei, de Ziua Îndrăgostiţilor, un certificat de adopţie pentru un căţel de la Adăpostul Victory. Cheltuielile pentru urși și întreținerea rezervației se ridică, lunar, la 50.000 de euro. Sanctuarul Libearty a fost creat în memoria ursoaicei Maya și este astăzi căminul a peste 100 de urși, care au fost salvati de la o viață crudă și abuzivă de captivitate. Cele mai multe exemplare din rezervație au fost salvate din cuștile minuscule și mizerabile în care stăteau și erau doar motiv de distracție pentru restaurante, hoteluri, fabrici, benzinării, circuri sau chiar mănăstiri.
Libearty este cea mai mare rezervație de urși bruni din întreaga lume. Sanctuarul se mândrește și cu salvarea a șase urși aflați în condiții mizere în țări precum Albania, Georgia sau Texas. Cei mai noi locatari veniți de peste graniță sunt Masha și Grisha, salvați dintr-o gradină zoologică privată, din Armenia.
Redactor: Oana Jărloianu
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024