La reuniunea anuală a managementului KMG International au fost prezentate rezultatele activităţii înregistrate de către Grup în anul 2018. Rafinăria Petromidia, cel mai mare activ al Grupului şi una dintre cele mai moderne unităţi de procesare a ţiţeiului din regiunea Mării Negre, a atins noi indicatori de eficienţă operaţională. Tot aici au fost stabilite și principalele obiective pe termen mediu.
Grupul KMGI a înregistrat rezultate operaţionale şi financiare pozitive și în anul 2018. Profitul operaţional a atins nivelul de 249,7 milioane USD, iar indicatorul profitului net a fost de 86 milioane USD. În acelaşi timp, în perioada de raportare, compania a stabilit noi recorduri de producţie în toate segmentele de activitate: rafinare, vânzare cu amănuntul şi trading. Principalii factori operaţionali care au contribuit la aceste rezultate au fost majorarea volumelor materiilor prime procesate şi a produselor finite, precum şi creşterea semnificativă a vânzărilor de produse petroliere în România şi în regiune. În 2018, volumul total de materii prime procesate de rafinăria Petromidia a fost de 5,9 milioane de tone, cu 1 milion de tone peste volumul planificat, reprezentând cel mai ridicat volum de materii prime prelucrate în cei 40 de ani de funcţionare a rafinăriei.
“În ceea ce priveşte principalii indicatorii de producţie, anul trecut a fost cel mai bun din cei peste 10 ani de când KazMunayGas, compania nationala de petrol şi gaze din Kazahstan, a devenit unic acţionar al KMGI. Pe termen mediu, ne propunem să dublăm indicatorul profitului net, să continuăm implementarea strategiei acţionarului KazMunayGas, de extindere a prezenţei pe piaţa internaţională şi, în consecinţă, de creştere a valorii întregului Grup de companii KazMunayGas” – a menţionat Zhanat Tussupbekov, director general al KMG International.
În 2019, KMG International intenţionează să înceapă implementarea proiectelor de construcţie a unei centrale de cogenerare pe platforma rafinăriei Petromidia, precum şi extinderea reţelei de benzinării în România, principala piaţă de desfăşurare a activităţii. În total, în următorii 5 ani, compania intenţionează să implementeze aproximativ 100 de proiecte IT în toate direcţiile de activitate.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...