Alertă în farmacii

Încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Denumit Epistat acesta este folosit pentru tratarea tusei şi expectoraţiei atât la adulţi cât şi la copiii de peste 2 ani. Este a doua alertă în farmacii, în doar o săptămână.

În urmă cu doar câteva zile Agenţia Naţională pentru Medicamente din Franţa a decis să suspende autorizaţia de punere pe piaţă a Pneumorel, vândut în România sub numele de Eurespal. Hotărârea a venit după ce noi studii, făcute în ultimul an, au arătat că substanţa activă, fenspiridă, poate provoca aritmii cardiace. În plus, cei care fac deja tratament cu Pneumorel trebuie să-l oprească imediat şi să ducă flacoanele sau cutiile rămase la distrugere.
 În prezent, încă un medicament împotriva tusei a fost retras de la vânzare în România. Epistat, sirop și comprimate, conține fenspiridă, aceeaşi substanță ca și în cazul Eurespal. Medicamentul este fabricat tot de un producător francez și a fost deja retras de la vânzare. Epistat este folosit pentru tratarea tusei şi expectoraţiei atât la adulţi cât şi la copiii de peste 2 ani. Mai multe studii au arătat că fenspirida, substanţa activă, poate provoca tulburări ale ritmului cardiac.
În plin sezon de viroză și gripă, medicii avertizează populația ca înainte de consumarea oricărui medicament pentru tratarea tusei,este necesară consultarea prospectului. Dacă medicamentul are în componența sa fenspiridă, trebuie să vă adresați medicului sau farmacistului.
Redactor: Alexandra Panait

Cele mai Accesate Articole