Elevii constănțeni, la Târgul de Turism

După ideile inovatoare de a aplica picturi murale pe pereții holurilor din instituția de învățământ, elevii Colegiului Național de „Artă Regina Maria” dau startul unui alt proiect. De data aceasta, liceenii vor promova litoralul Mării Negre, la Târgul de Turism al României care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni, la București.

Primăria municipiului Constanţa va fi prezentă, și anul acesta, cu un stand la Târgul de Turism al României. De data aceasta promovarea oraşului şi a staţiunii Mamaia va fi făcută şi cu ajutorul elevilor Colegiului Național de „Artă Regina Maria”. Prin urmare, Cetatea Tomis va fi readusă la viață de către liceenii care vor prezenta vizitatorilor o parte din spectacolul „Ovidius și Muzele sale”.
De la costume, machiaj și coafuri și până la piesa în sine, toate au fost concepute de către elevii Colegiului.
Prin urmare, cei care vor vizita standul municipalității, din Pavilionul B1 al Centrului Expozițional Romexpo București, pe data de 23 februarie pot face cunoștință cu Ovidius și Muzele sale. Pe parcursul celor 4 zile de desfășurare ale Târgului, Constanța va fi reprezentată și de alți artiști din toată sfera culturală constănțeană. Evenimentul va avea loc în perioada 21-24 februarie.
Reporter : Oana Jărloianu ; Imagine: Zarif Armanbet

Cele mai Accesate Articole