Vești bune pentru năvodăreni! Primăria orașulu anunță că începând de astăzi, cei interesați pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorii Paștelui.
Primăria Oraşului Năvodari anunţă că din 18 Februarie 2019 se pot depune cererile pentru acordarea tichetelor sociale cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Distribuirea acestora se va face la sediul Direcţiei Asistență Socială până pe data de 19 aprilie. Conform Hotărârii Consiliului Local Năvodari nr. 30 din 2017, tichetele sociale se acordă următoarelor categorii de persoane:
beneficiari de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr.416/2001
beneficiari de alocaţie de susţinere a familiei stabilită în baza Legii nr.277/2010
persoane încadrate în grad de handicap grav și accentuat
pensionari ai căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/luna
persoane cu vârstă peste 60 ani, fără niciun venit
Primirea cererilor însoțite de documentele aferente fiecărei categorii în parte, se va face la sediul Direcţiei Asistență Socială din Năvodari, str. Sănătății, nr. 2, în perioada 18 februarie – 05 aprilie 2019, de luni până vineri între orele 8.00-12.00 Distribuirea tichetelor sociale se va face tot la sediul Direcţiei Asistență Socială, în perioada 08 aprilie – 19 aprilie 2019, în programul de lucru al instituţiei.
Redactor: Alexandra Panait
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
Anunț privind rezultatul verificării eligibilității candidaților la concursul de RECRUTARE din data de 22 mai 2024 (proba scrisă)
-
Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii
ISU Constanța transmite că astăzi este Ziua Mondială a Crucii Roşii şi a Semilunii Roşii. ”Data de 8 mai este ziua de naștere a omului de...
-
Temperaturi în scădere. Prognoza meteo în Dobrogea, până pe 19 mai
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza de specialitate pentru următoarele două săptămâni/ În Dobrogea, media regională a...
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
Publicație de căsătorie din 08/05/2024
-
Pericolul incendiilor de vegetație uscată. Recomandările ISU Constanța
ISU Constanța transmite că incendiile de vegetație uscată se propagă rapid și pun în pericol culturile agricole din apropiere, mediul și fauna,...