DNA Constanța. Evaziune fiscală cu motorină, cu un prejudiciu de peste 31 milioane de euro

DNA Constanţa a dispus trimiterea în judecată a zece inculpaţi în legătură cu prejudicierea bugetului de stat cu peste 31 milioane de euro.
Aceștia sunt cercetați pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, respectiv complicitate la evaziune fiscală în formă continuată.
În perioada 2005 – 2017, suspecții ar fi achiziţionat motorină în regim scutit de la plata accizelor, cu scopul obţinerii de combustibil lichid pentru centrale termice.
Procurorii anticoruptie spun că în realitate, motorina era comercializată, cu ajutorul unor complici, către societăţi care deţineau benzinării.
”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 4.10.2005 – 21.12.2007, inculpaţii Racz Peter Attila, Galambosz Laszlo şi Ristin Pompiliu, prin intermediul unui antrepozit fiscal de producţie uleiuri minerale aparţinând unei societăţi comerciale pe care o administrau, au achiziţionat în regim scutit de la plata accizelor, 69.270 tone motorină destinată producerii de produs petrolier (denumit decofral, ecodecofral) şi combustibil lichid pentru centrale termice.
În acest sens, în vederea justificării utilizării motorinei în scopul declarat şi ascunderii destinaţiei reale a acesteia, cei trei inculpaţi au evidenţiat în actele contabile ale societăţii operaţiuni comerciale care atestau, în mod nereal, pe de o parte, achiziţia unor materii prime, altele decât motorina, necesare în procesul tehnologic de obţinere a produsului finit (reziduuri petroliere, păcură, ulei vegetal), iar pe de altă parte, livrarea produselor finite, respectiv combustibil lichid pentru centrale termice, decofral şi ecodecofral.
În realitate, cu concursul celorlalţi şapte inculpaţi, motorina achiziţionată în regim scutit de la plata accizei, era comercializată către societăţi comerciale deţinătoare de staţii de alimentare cu carburanţi a autovehiculelor din ţară, prin intermediul unor societăţi comerciale cu comportament de tip fantomă, care s-au succedat de-a lungul perioadei infracţionale.
De precizat este faptul că, pentru a nu fi descoperită activitatea infracţională, în vara anului 2007, au fost arse toate documentele contabile ale societăţii, în timp ce acestea erau “mutate” la noul sediu social din municipiul Constanţa.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză”, se arată într-un comunicat al DNA.

Cele mai Accesate Articole