Petromidia Năvodari dar și Divizia de Petrochimie de pe platforma industrială Midia, prin rezultatele înregistrate anul trecut a dus conglomeratul Rompetrol Rafinare la performanțe remarcabile. Pentru aceleași rezultate fruntașe se face remarcată și rafinăria Vega Ploiești.
Rompetrol Rafinare, parte a Grupului KMG International, a înregistrat în 2018 performanțe operaționale remarcabile pentru cele două rafinării – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, dar și pentru Divizia de Petrochimie de pe platforma industrială Midia, pe fondul creșterii volatilității pieței de profil, în special în ultimul trimestru al anului trecut.
Cu sprijinul Grupului și a unicului său acționar – KazMunayGas, compania și-a continuat anul trecut trendul pozitiv început în 2015, pe fondul investițiilor majore realizate în perioada 2007-2013 pentru creșterea și modernizarea unităților de producție din România. Astfel, au fost obținute 22 de noi recorduri istorice, dintre care jumătate la rafinăria Petromidia.
“Anul 2018 a devenit un punct de referință pentru istoria de 40 de ani a rafinăriei Petromidia – materii prime procesate, produse obținute, gradul de utilizare a capacităților de prelucrare, reducerea pierderilor tehnologice, îmbunătățirea indicelui de eficiență energetică sau peste 2 milioane de ore fără incidente. De 11 ani construim împreună și în această perioadă am reușit să creștem activitățile și operațiunile de pe platforma Petromidia. Împreună suntem pregătiți pentru noi provocări, care ne motivează și ne asigură puterea necesară pentru a merge mai departe”, a declarat Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare.
Rafinăria Petromidia Năvodari a înregistrat anul trecut 11 noi recorduri operaționale, cu niveluri istorice atinse la materiile prime procesate.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...