Șoferii români sunt atenționați că se impun restricții pe drumurile din Bulgaria

Autorităţile de frontieră bulgare au informat Poliţia de Frontieră Română, prin Centrul Comun de Contact Giurgiu-Ruse, despre faptul că Direcţia Generală “Poliţia Naţională” – Serviciul Poliţie Rutieră din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din Republica Bulgaria va restricţiona, pe anumite sectoare de drum din Bulgaria, circulaţia pentru mijloacele de transport cu masa de peste 12 tone, inclusiv ansamblu de vehicule, cu remorci şi semiremorci, maşini şi utilaje agricole, tractoare, utilaje şi maşini specializate pentru lucrări, în anumite zile ale săptămânii şi în diferite perioade de timp (ex. sărbători legale, zile de sâmbătă şi duminica).
Restricţiile nu se referă la mijloace de transport care efectuează transporturi de mărfuri periculoase, de animale vii, de produse alimentare perisabile sau supuse unui anumit regim de temperatură.
Şoferii care conduc mijloace de transport cărora li se aplică astfel de restricţii, trebuie să aleagă din timp locuri de parcare corespunzătoare, înainte de segmentul de drum restricţionat circulaţiei.
Conducătorii auto vor avea obligaţia să aştepte în aceste locuri de parcare până la încheierea restricţiei de circulaţie pe drumurile publice din R. Bulgaria.
Autorităţile de frontieră din cele două state vor ţine permanent legătura, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie pentru automarfare pe teritoriul Bulgariei, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ (ex. folosirea la capacitate maximă a arterelor existente, suplimentarea de personal la controlul automarfarelor).
Totodată, autorităţile bulgare au informat că au elaborat în acest sens o broşură informaţională, tradusă inclusiv în limba română, care va fi distribuită de către reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Bulgare, în toate punctele de trecere a frontierei, şoferilor de camioane şi şoferilor celorlalte tipuri de mijloace de transport cu masa de peste 12 tone, care vor intra pe teritoriul R. Bulgaria.
Detaliile care se regăsesc în broşura informaţională se referă la:
Autostrăzile din Republica Bulgaria pentru care se aplică restricţiile:
Perioadă
1 iunie – 15 septembrie inclusiv
Zi din săptămână / Interval orar / Tronson/Drum /
În fiecare VINERI / 18.00 – 20.00 / Autostrada TRAKIA / Sofia – Plovdiv pe direcţia de mers către Burgas
În fiecare DUMINICĂ / 16.00 – 20.00 / Autostrada TRAKIA / Burgas – Sofia pe direcţia de mers către Sofia
În fiecare SAMBĂTĂ / 10.00 – 14.00 / Autostrada STRUMA / Nodul de comunicaţie rutieră Daskalovo – PCTF Kulata pe direcţia de mers către Kulata
În fiecare DUMINICĂ / 16.00 – 20.00 / Autostrada MARIŢA / Svilengrad – autostrada TRAKIA pe direcţia de mers către autostrada TRAKIA
Drumuri de categoria I şi a II-a din Republica Bulgaria pentru care se aplică restricţiile:
Perioadă
1 iunie – 15 septembrie inclusiv
Zi din săptămână / Interval orar / Tronson/Drum / Segment de drum / Traseu de ocolire
În fiecare VINERI / 17.00 – 20.00 / I-1 / Din satul Rebărkovo până la Botevgrad pe direcţia de mers către Sofia / Drumul II – 16 Rebărkovo – Svoghe – Centura de ocolire a Sofiei
În fiecare DUMINICĂ / 14.00 – 20.00 / I-1 / Din satul Rebărkovo până la Botevgrad pe direcţia de mers către Sofia / Drumul II – 16 Rebărkovo – Svoghe – Centura de ocolire a Sofiei
În fiecare VINERI / 17.00 – 20.00 / I-1 / De la Blagoevgrad până la PCTF Kulata pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare DUMINICĂ / 14.00 – 20.00 / I-1 / De la Blagoevgrad până la PCTF Kulata pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare VINERI / 17.00 – 20.00 / I-5 / Ruse-Veliko Târnovo pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare DUMINICĂ / 14.00 – 20.00 / I-5 / Ruse-Veliko Târnovo pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare VINERI / 17.00 – 20.00 / I-9 / Varna-Burgas pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare DUMINICĂ / 14.00 – 20.00 / I-9 / Varna-Burgas pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare VINERI / 17.00 – 20.00 / II-99 / Burgas – Ţarevo pe ambele direcţii de mers / X
În fiecare DUMINICĂ / 14.00 – 20.00 / II-99 / Burgas – Ţarevo pe ambele direcţii de mers / X
Sărbătorile oficiale ale Republicii Bulgaria pe durata cărora se aplică restricţiile:
Perioadă
Sărbători oficiale şi toate perioadele, în care este stabilită mai mult de o zi liberă sau zi de sărbătoare
Ziua / Interval orar
Ultima zi lucrătoare înainte de începerea zilelor de sărbătoare ale statului bulgar / 16.00 – 20.00
Ultima zi liberă (de sărbătoare) / 14.00 – 20.00
Drum / Segment de drum
Toate autostrăzile / Autostrăzile TRAKIA, HEMUS; LIULIN, STRUMA, MARIŢA, CERNO MORE
I-1 / De la satul Rebărkovo până la Botevgrad pe direcţia de mers către Sofia (traseu ocolitor – drum II-16 – Rebărkovo – Svoghe – Centura ocolitoare a Sofiei)
I-1 / De la Botevgrad către PCTF Kulata pe ambele direcţii de mers
I-4 / Nodul de comunicaţie rutieră “Koritna” – Veliko Târnovo – Şumen pe ambele direcţii de mers
I-5 / Ruse – Veliko Târnovo pe ambele direcţii de mers
I-8 / PCTF Kalotina – Sofia pe ambele direcţii de mers
II-8 / Centura ocolitoare a Sofiei
I-9 / Varna – Burgas pe ambele direcţii de mers
II-99 / Burgas – Ţarevo pe ambele direcţii de mers
Zilele de sărbătoare oficiale ale Republicii Bulgaria pentru anul 2019
26 – 29 aprilie – Paştele (zile libere)
1 mai – Ziua Muncii (zi liberă)
6 mai – Sf. Gheorghe, Ziua Armatei Bulgare (zi liberă)
24 mai – Ziua Educaţiei şi Culturii bulgare şi a Scrierii Slavone (zi liberă)
6 septembrie – Ziua Unirii Principatului Bulgariei cu Rumelia de Est (zi liberă)
22 septembrie – Ziua Independenţei Bulgariei (zile libere 22 şi 23 septembrie)
24 – 26 decembrie – Crăciunul (zile libere)
Măsuri administrative dispuse de autorităţile bulgare
Reţinerea permisului de conducere al şoferului pentru un termen de o lună, pentru cel care pătrunde după indicatorul care interzice accesul respectivului mijloc de transport prin introducerea unei măsuri de restricţie sau interdicţie a circulaţiei în afara localităţilor (art.171, pct.1, lit.j din Legea privind Circulaţia pe Drumurile Publice);
Oprirea din circulaţie sau imobilizarea mijlocului de transport pentru un termen de trei luni pentru proprietarul, care conduce sau permite conducerea mijlocului de transport de către alt şofer pe segmentul de drum în care a fost introdusă măsura temporară de restricţie sau interdicţie a circulaţiei în afara localităţilor (art.171, pct.1, lit.n din Legea privind Circulaţia pe Drumurile Publice).
Sancţiuni aplicate conducătorului auto, care pătrunde după indicatorul care interzice accesul respectivului mijloc de transport în cazul măsurii temporare de oprire a circulaţiei:
– suspendarea exercitării dreptului de a conduce un mijloc de transport pentru un termen de o lună şi
– amendă contravenţională în cuantum de 300 leva (BGN) – conform art.183, alin.7 din Legea privind Circulaţia pe Drumurile Publice.
Sursa: Comunicat Poliția de Frontieră

Cele mai Accesate Articole