Pe 7 martie, la ora locală 10.30, la Eagle Plains, s-a dat startul cursei extreme ”6633 Arctic Ultra”. Împreună cu alți români înscriși în competiție, Avram Iancu a pornit să străbată cei 617 kilometri ai ultramaratonului de la Polul Nord.
Așa cum a afirmat în momentul escalei pe aeroportul din Frankfurt, de unde urma să ia avionul spre orașul canadian Vancouver, Avram Iancu abordează în acest an competiția din zona arctică într-o manieră mult mai înțeleaptă. Hunedoreanul și-a impus un ritm al său, fără să fie interesat de parcursul celorlalți concurenți.
Alături de el este românca Florentina Iofcea, care se numără printre cele trei femei înscrise în cursa de la Cercul Polar la Oceanul Arctic. Ca și Avram Iancu, sportiva a mai fost prezentă în acest concurs anul trecut, când a fost nevoită să abandoneze competiția, din cauza unor tulburări grave de vedere. Aceasta este stabilită în Canada și este prima româncă din istorie care a participat la ”6633 Arctic Ultra”.
Cinsprezece competitori s-au înscris la linia de start la cea de-a 11 ediție a celui mai greu maraton al Planetei.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024
-
Programul de lucru de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale
Primăria Orașului Năvodari informează cetățenii că, în perioada 1-6 mai 2024, programul de lucru cu publicul va fi suspendat. Programul normal de...