Medicamente restituite

Polițiștii din Bărlad au readus zâmbetul pe chipul unui tânăr de 18 ani. Oamenii legii i-au restituit acestuia medicamentele a căror valoare se ridică la peste 72.000 de lei.

În noaptea de 28 februarie spre 1 martie, oamenii legii din Bârlad, din cadrul Postului de Poliţie Transporturi Feroviare, desfășurau serviciul de patrulare pe raza stației CFR din localitate. În timpul prestării acestei îndatoriri, polițiștii au găsit o cutie în care se aflau mai multe flacoane cu medicamente. Pentru a  da de urma proprietarului, aceștia au efectuat verificări la spitalele de pe raza județului Vaslui și cele limitrofe în vederea identificării persoanei căreia îi erau destinate pastilele. În urma cercetării posibililor pacienți care ar fi putut utiliza respectiva medicamentație, polițiștii l-au găsit pe tânărul de 18 ani din Bârlad ca fiind destinatarul acesteia. Pastilele, în valoare de peste 72.000 de lei, reprezentau tratamentul pe care bârlădeanul îl urmează lunar. Oamenii legii i-au restituit acestuia medicamentele iar tânărul emoționat le-a mulțumit polițiștilor. El le-a mărturist că nu mai spera să le găsească, mai ales din cauza valorii mari pe care medicamentele o aveau.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole