Meteorologii avertizează că gerul se va intensifica în întreaga țară, astfel încât minimele vor fi cuprinse între minus 29 și minus 15 grade, iar maximele între minus 15 și minus 10 grade.
În aceste condiții, medicii recomandă persoanelor vârstnice, în special celor cu afecțiuni cardiace și respiratorii, să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate.
Specialiștii atrag atenția și asupra mitului potrivit căruia trebuie să consumăm băuturi alcoolice pentru a ne încălzi.
În realitate, alcoolul scade temperatura corpului și trebuie evitat în zilele geroase.
Medicii avertizează totodată că temperaturile scăzute blochează circulaţia sângelui, iar cele mai afectate, în asemenea condiţii, sunt degetele de la mâini şi picioare.
Pentru a evita degerăturile trebuie să avem încălțăminte adecvată și să purtăm mereu mănuşi.
De asemenea, trebuie să purtăm căciulă și mai multe rânduri de haine, deoarece straturile de aer dintre haine au rol izolator.
Este necesară acordarea unei atenții speciale copiilor. Trebuie evitate călătoriile cu cei mici pe distanțe lungi, în vehicule fără posibilități de climatizare și neechipate corespunzător.
Pentru evitarea îmbolnăvirilor este bine să se consume alimente bogate în proteine și grăsimi nesaturate, fructe și legume.
Consumul de băuturi calde ajută organismul să mențină temperatura corpului.
În cazul simptomelor de răceală, suntem sfătuiți să consultăm medicul și să nu recurgem la automedicație.
Locuinţele trebuie să fie încălzite corespunzător şi trebuie evitată utilizarea instalațiilor improvizate, care pot duce la intoxicații cu monoxid de carbon.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024