Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” din Năvodari participă la Târgul “Ştiu să-mi aleg meseria”

În perioada 14-15 martie 2019,  Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa organizează Târgul meseriilor, ediţia de primăvară, sub titlul ”Ştiu să-mi aleg meseria!”, având ca actori principali unitățile școlare cu oferte de pregătire pentru învățământul profesional și învățământul profesional dual.
Evenimentul se adreseaza elevilor din ultimele clase de gimnaziu precum si parintilor acestora care pot beneficia, si cu aceasta ocazie, de cunoaşterea obiectivă a resurselor personale ale copiilor lor, a intereselor sau aptitudinilor acestora.
Elementul de noutate al acestei ediţii este prezenta elevilor din invatamantul primar care, cu ajutorul profesorilor care le indruma pasii, vor face cunoscute vizitatorilor primele rezultate ale activităţilor de orientare profesională, menite sa valorifice întregul demers al consilierii unui elev pentru o carieră de succes pe tot parcursul scolarizarii lui.
Cele 36 de unităţi şcolare cu învăţământ profesional si dual, împreună cu operatorii economici-parteneri, îşi vor expune oferta de formare între orele 11.00 şi 18.00, în zilele de 14 şi 15 martie la Casa de Cultură din Constanţa şi în cele cinci locaţii din judeţ: Medgidia, Cobadin, Crucea, Cogealac şi Mangalia.
Cu sprijinul şi implicarea autorităţilor locale, a Instituţiei Prefectului Constanţa, a reprezentanţilor CJRAE (Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională), a Camerei de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa, elevii şi părinţii vor putea beneficia de informaţii complete, specifice unei consilieri de calitate, referitoare la toate calificările profesionale din oferta educaţională constănţeană.
Şcolile gimnaziale din judeţ vor fi incluse în programul de vizitare, eşalonat pe ore, de către centrele organizatoare.
Graficul desfăşurării târgurilor de meserii din perioada 14-15 martie 2019
Joi, 14 martie 2019, ora 11.00 – deschiderea oficială – Casa de Cultură Constanţa
Program de vizitare 11.00-18.00
1. Liceul Tehnologic “I.N. Roman”
2. Liceul Tehnologic “D.Leonida”
3. Liceul Tehnologic “Gh.Miron Costin”
4. Colegiul Comercial “Carol I”
5. Liceul Tehnologic “C.A.Rosetti”
6. Liceul de Marina
7. Liceul Tehnologic de Electrotehnica şi Telecomunicaţii
8. Liceul Energetic Constanţa
9. Liceul Tehnologic “Pontica”
10. Liceul Tehnologic “Tomis”
11. Liceul Tehnologic “N.Dumitrescu” Cumpăna
12. Liceul Tehnologic “V.Madgearu”
13. Centrul Şcolar de Educaţe Incluzivă “Albatros”
14. Liceul Tehnologic UCECOM “Spiru Haret”
Joi, 14 martie 2019 – orele 11.00-18.00
Medgidia – Casa de cultură “I.N.Roman” – festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” Medgidia
2. Liceul Tehnologic “Dragomir Hurmuzescu” Medgidia
3. Liceul Tehnologic “Axiopolis” Cernavodă
4. Liceul Tehnologic “Dobrogea” Castelu
Vineri, 15 martie 2019 – orele 11.00-18.00
Cobadin – Căminul cultural – festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Cobadin
2. Liceul Tehnologic “N.Istraţoiu” Deleni
3. Liceul Tehnologic “Jean Dinu”, Adamclisi
4. Liceul Tehnologic Independenţa
5. Liceul “Regele Carol I” Ostrov
6. Liceul Tehnologic Topraisar
7. Liceul Teoretic Negru Vodă
8. Liceul Teoretic Băneasa
Vineri, 15 martie 2019- orele 11.00-18.00
Cogealac – Caminul cultural – festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Tehnologic Cogealac
2. Liceul Tehnologic Mihai Viteazu
3. Liceul Tehnologic “Lazar Edeleanu” Năvodari
Vineri, 15 martie 2019- orele 11.00-18.00
Mangalia – Liceul Tehnologic “Ion Bănescu”,festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Colegiul Economic Mangalia
2. Liceul Tehnologic “Ion Bănescu” Mangalia
3. Liceul Teoretic Negru Vodă
Vineri, 15 martie 2019, orele 11.00-18.00
Crucea -Liceul Tehnologic Crucea- festivitate de deschidere – ora 11.00
1. Liceul Tehnologic Crucea
2. Liceul Tehnologic “I.C.Bratianu” Nicolae Bălcescu
3. Liceul Tehnologic Ciobanu
4. Liceul Tehnologic “Carsium” Hârşova
Sursa: Comunicat ISJ Constanța

Cele mai Accesate Articole