Noile manuale școlare vor fi cumpărate prin licitație. Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat că acest procedeu a fost demarat deja de către Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare.
“Licitaţia a fost lansată, aşteptăm să se depună ofertele de manuale, urmează etapa de evaluare şi, după ce trec de evaluarea extrem de severă pe criterii de calitate, le vom tipări şi mergem mai departe. În acest moment, procedura este gândită şi pornită pe competiţie”, a declarat Ecaterina Andronescu.
Un proiect de manual trebuie să obţină 95 de puncte din 100 pentru a trece evaluarea privind calitatea ştiinţifică. Câştigătorii licitaţiei vor încheia un contract cu Ministerul Educaţiei Naţionale pe o durată de patru ani.
Ecaterina Andronsecu a adus și lămuriri asupra unor modificări care ar urma să fie întreprinse în sistemul de învățământ din România. Precizările acesteia au vizat ideea unui program diferențiat de începere a orelor.
“Doamna primar general al Capitalei a cerut Ministerului Educației Naționale să fie de acord să realizeze un parteneriat prin care Primăria să cumpere microbuze şi să descongestioneze traficul prin folosirea microbuzelor care adună copiii şi îi trimite la şcoala în care ei sunt înmatriculaţi. Este un model pe care îl aplică şi Clujul de o vreme şi este un model de succes. Sigur că eu am spus că sunt de acord să facem acest parteneriat şi contribuim cumva dacă se poate, pentru că nu este foarte uşor să vezi cam din ce zonă îţi sunt copiii, trebuie să colaborezi cu diriginţii, cu învăţătorii, directorii.”, a declarat ministrul Educației.
Ecaterina Andronescu a menționat că modificarea orei de început al cursurilor nu este un ordin de ministru și implementarea depinde de consimțământul părinților, cadrelor didactice și al edilului.
Clarificările au făcut referire și la metoda de rezolvare a subiectelor din cadrul probelor de anul acesta de la Bacalaureat. Metoda de verificare a cunoștințelor rămâne nemodificată iar varianta testelor grilă pentru subiectele Examenului Maturității nu este implementată în anul 2019.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Centralizator rezultate finale ale examenului de promovare in grad imediat superior a personalului contractual de executie, din cadrul Primariei Navodari, organizat in data de 22 aprilie 2024 (proba scrisa)
Rezultate finale la examenul de promovare in grad a personalului contractual
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (15 – 19 aprilie 2024)
Raport de activitate Primaria Orasului Navodari (15 – 19 aprilie 2024)
-
A început distribuirea tichetelor sociale
A început în Năvodari distribuirea a tichetelor sociale acordate cu ocazia Sărbătorii Paștelui. Persoanele care au depus cereri vor intra, zilele...
-
Produse contrafăcute, confiscate de poliţiştii de frontieră în P.T.F. Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Turcia 82 de...
-
Miercuri se opreşte apa în Corbu și Mihai Viteazu
Miercuri se va sista furnizarea apei potabile în localitățile Corbu și Mihai Viteazu! În intervalul orar 08.00 – 20.00 se va opri furnizarea...
-
Proiect de hotărâre supus consultării publice. Acordarea unei reduceri egală cu valoarea inflației din anul anterior pe clădiri și terenuri, anumitor categorii de persoane
În conformitate cu prevederile art. 7 din Legea 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Primăria Orașului...