Palatul Victoria a fost duminică seară gazda unui eveniment extrem de important pentru dimensiunea economică și comercială a relațiilor bilaterale dintre Emiratele Arabe Unite și România. Cooperarea dintre cele două țări a fost dinamizată prin semnarea Memorandumului de înţelegere între compania guvernamentală DP WORLD din statul arab şi Ministerul Transporturilor de la București.
Emiratele Arabe Unite reprezintă principalul partener comercial al României în zona Golfului. Memorandumul de înţelegere, semnat între compania guvernamentală DP WORLD din statul arab şi Ministerul Transporturilor de la București, constituie un document diplomatic care oferă garanția colaborării în proiecte strategice în România. Evenimentul desfășurat în data de 17 martie la Palatul Victoria s-a bucurat de prezența E.S. Sultan Ahmed Bin Sulayem, preşedintele Dubai Ports, Vămi şi Zona Liberă şi al Autorităţii Maritime a oraşului Dubai, dar și de cea a premierului Viorica Dăncilă și a ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc.
Colaborarea dintre compania guvernamentală DP WORLD și Ministerul Transporturilor de la București a debutat în anul 2004. În 2011, relația comercială dintre partenerul emiratez și statul român a fost consolidată prin semnarea la Dubai a unui protocol de colaborare între Administraţia Porturilor Maritime Constanţa şi această companie. În baza documentului, cele două părţi au promovat şi promovează dezvoltarea cooperării în domeniul transporturilor maritime şi al infrastructurii portuare.
Compania guvernamentală DP World este prezentă în România de la sfărșitul anilor 90, când se numea Dubai Ports Company, iar Constanţa era al treilea port pe care îl opera societatea. În momentul de față, DP World gestionează 80 de porturi în întreaga lume, care au o capacitate de manevrare pentru 91 milioane de containere. Din acest volum, sunt direcționate, în prezent, peste 71 milioane de containere.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024