Ziua Mondială a Teatrului de păpuși

Ziua Mondială a teatrului de păpuși se aniversează în fiecare an la data de 21 martie. Cu acest prilej Teatrul pentru copii și tineret Constanța „Căluțul de mare”, organizează în săptămâna 18-24 martie, două evenimente speciale.

Spectacolul ,,Lebedele” după Hans Cristian Andersen este o producție mare la care s-a lucrat timp de două luni și jumătate. Regia și scenariul piesei sunt semnate de Cristian Mitescu, actor, scenarist și regizor de teatru de animație.
Decorurile magnetizante îi vor purta pe copii într-o lume plină de mistere. Acestea au fost  lucrate cu măiestrie de scenografa Eugenia Tărășescu-Jianu. Coloana sonoră este coordonată de compozitorul Alexandru Berehoi. Coregrafia spectacolului poartă semnătura lui Ionuț-Sergiu Anghel.
Copiii vor fi purtați într-un tărâm de basm în care, blânda și curajoasa Eliza se sacrifică și pătrunde într-o lume a tăcerii pentru a rupe vraja aruncată asupra celor 11 frățiori ai ei. Cei mici vor face cunoștință cu personaje ca vicleana Mașteră, Împăratul, cruda Babă Zdreanța, Prințul, misterioasa Zâna Morgana, spiritele sau Pisica vrăjitoarei și vor învăța cât de important este să îți prețuiești familia.

Cele mai Accesate Articole