Polițiștii au descins, marți, la mai multe adrese din București, Ilfov și Prahova, la companii care produc, importă şi comercializează substanțe dezinfectante care ajung în spitale. Perchezițiile au fost efectuate în urma unei sesizări depuse de Ministerul Sănătății. Astfel, au fost verificate 15 produse biocide, iar 3 dintre acestea au prezentat neconformități cu privire la eficacitatea fungicidă.
Ministerul a efectuat două plângeri penale față de 2 societăți, una din București și alta din județul Prahova, care vindeau aceste biocide. De asemenea, direcțiile de sănătate publică din toată țara au dispus retragerea tuturor produselor vizate.
Potrivit ministrului, pacienţii din acele spitale nu au fost în pericol.
Acțiunea s-a desfășurat într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, zădărnicirea combaterii bolilor și comercializarea de produse alterate. Din cercetări a reieșit că, în cursul anului 2018, ar fi fost fabricate și comercializate către diverse unități spitalicești de pe teritoriul național produse biocide utilizate la dezinfecția suprafețelor, care nu îndeplineau standardele de performanță în distrugerea bacteriilor.
Redactor: Cristina Niță
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024