Cel mai mare dineu franțuzesc din lume

Goût de France, cel mai mare dineu franţuzesc din lume, își va deschide porțile în data de 21 martie. Peste 5.000 de restaurante din 150 de ţări își vor pofti la masă clienții. România va fi reprezentată la marele eveniment de 26 de restaurante din întreaga ţară.

Faţă de anul trecut, la competiția gastronomică din 2019 s-a înscris un număr triplu de participanți români. Sărbătoarea gastronomiei franceze și a papilelor gustative ale celor care vor degusta rafinatele meniuri este încadrată în calendarul manifestărilor dedicate sezonului Franța-România.

“Este un an întreg plin de evenimente în cadrul relaţiei Franţa – România, mai ales gastronomic.”, a spus Raluca Hriţcu, co-președinte al ghidului gastronomic Gault&Millau România.

Maeştrii bucătari care și-au anunțat participarea vor trebui să făurească din ingredintele alese savoarea delicateselor provencale. Ediţia din acest an onorează tradiţia gastronomică din regiunea Provence, al cărei nume este sinonim cu produsele de calitate, vinurile bune şi irezistibilele savori mediteraneene.
Rubarbă şi raţă din România gătite în stil provensal şi clasicul desert franţuzesc religieuse fac parte din meniurile restaurantelor românești participante.
Ambasada Franţei din România  a reunit specialiști culinari care au dialogat despre noile tendinţe din gastronomie, relaţia culinară Franţa-România, dar şi despre grija faţă de mediu şi patrimoniu cultural, ca temă recurentă în arta gătitului.
Este al cincilea an consecutiv când România participă la celebrarea gastronomiei franceze ca parte a patrimoniului universal, printr-o cină unică, oferită în toată lumea la aceeaşi dată.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole