Autovehicule căutate în străinătate, descoperite în județul Constanța

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța au descoperit, pe raza judeţului Constanţa, două autoturisme, căutate de autoritățile din Austria și Belgia.
În data de 20.03.2019, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.
Astfel, pe raza judeţului Constanţa au fost identificate două autoturisme, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. La volanul acestora se aflau doi cetăţeni români, ambii în vârstă de 30 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanţa.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două autovehicule sunt căutate de autorităţile din Austria și Belgia, fiind semnalate ca bunuri căutate pentru confiscare.
Autoturismele, în valoare de aproximativ 82.500 lei, au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, respectiv abuz de încredere.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă

Cele mai Accesate Articole