Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța împreună cu polițiști din cadrul I.P.J. Constanța au descoperit, pe raza judeţului Constanţa, două autoturisme, căutate de autoritățile din Austria și Belgia.
În data de 20.03.2019, acționând în baza unei informaţii, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța, în cooperare cu poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii traficului internaţional cu autoturisme furate în zona de competență.
Astfel, pe raza judeţului Constanţa au fost identificate două autoturisme, despre care existau informaţii că se află în atenţia autorităţilor. La volanul acestora se aflau doi cetăţeni români, ambii în vârstă de 30 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanţa.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au stabilit că cele două autovehicule sunt căutate de autorităţile din Austria și Belgia, fiind semnalate ca bunuri căutate pentru confiscare.
Autoturismele, în valoare de aproximativ 82.500 lei, au fost indisponibilizate, cercetările fiind continuate de către poliţiştii de frontieră sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăinuire, respectiv abuz de încredere.
Sursa: Comunicat Garda de Coastă
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024