Verdict în dosarul în care vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanta, Claudiu Iorga Palaz, solicita cercetarea disciplinară a procurorul Teodor Niță de către Inspecția Judiciară! Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Palaz. Decizia, datată din 20 martie 2019, este definitivă.
Cu alte cuvinte, magistraţii au stabilit că Inspecţia Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a apreciat corect clasând sesizarea, întrucât nu au fost înregistrate nereguli în dosarul instrumentat de procurorul Niţă.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanta, Claudiu Iorga Palaz, a declanşat un adevărat război cu Teodor Niță, procurorul de caz, care l-a trimis în judecată pentru abuz într-un dosar cu privire la o retrocedare din judeţul Constanţa. În urma cercetărilor efectuate, Niță l-a acuzat pe Palaz că a încălcat o sentință judecătorească pe vremea când a deținut funcția de prefect. Acesta ar fi refuzat să restituie moștenitorilor de drept, un teren de 20 de hectare, situat în extravilanul localităţii Lumina. Infracțiunea săvârșită de Palaz ar fi condus la prejudicirea Prefecturii Constanța și Consiliului Local Lumina cu aproximativ 670.000 de euro.
Nemulțumit de modul cum a instrumentat cazul, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Constanta, Claudiu Iorga Palaz, a făcut o sesizare la Inspecţia Judiciară pentru presupuse nereguli săvârșite în dosarul său de catre procurorul Teodor Niţă. Inspecția Judiciară a clasat cererea înaintată de Palaz și s-a adresat, în final, Curții de Apel București care, la rândul ei, a respins solicitarea acestuia.
Procurorul Teodor Niță a respins categoric acuzațiile formulate de Palaz și a refuzat să ofere vreun drept la replică faţă de toate declaraţiile făcute, de-a lungul ultimelor luni, de fostul prefect.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024