Ziua de 21 martie a fost declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept Ziua Internațională a Poeziei. La Năvodari, omul care coordonează activitatea culturală a orașului, Dora Radu a organizat un eveniment intim, frumos și plin de încărcătură artistică.
Unul din invitații specilali a fost Matei Alexandru, elev la școala gimnazială „George Enescu” din orașul nostru. El și-a prezentat cu această ocazie cel de-al doilea volum din proza sa, intitulat „Apocalipsa zombii”.
Bineîntele, poezia a fost în centrul atenției și a fost reprezentată în această zi de două poete autohtone. Ele ne-au vorbit despre importanța versului în viața unui om cât și despre valoarea poeziei în univers.
Glasurile sincere și curate de copii au recitat mai multe poezii în șapte limbi diferite.
Scopul acestei sărbători culturale este acela de a promova și a susține citirea, scrierea, publicarea și predarea poeziei la nivelul întregii lumi. Pe lângă încântarea de a descoperi lumea și emoțiile din această formă de artă, poezia are asupra noastră numeroase efecte mai puțin cunoscute.Ea stimulează regiunile creierului care au legătură cu memoria și sunt cele care ne fac să reflectăm mai mult asupra noastră, ajutându-ne uneori să „găsim calea”.
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024