Spitalul Municipal Mangalia este într-un mare impas! Unitatea medicală trebuie să retrocedeze Pavilionul A către Societatea Națională de Cruce Roșie, proprietarul de drept. În clădirea cu pricina, funcționează în prezent secţiile de Neonatologie, Pediatrie, Maternitate-Ginecologie și Blocul Operator. Spitalul este nevoit acum să găsească o altă locație pentru aceste secții. Cum de s-a ajuns la această situație?
Controversele în plan juridic dintre Spitalul Municipal Mangalia și Societatea Națională de Cruce Roșie sunt vechi.
”Deşi, imobilul a fost dat în administrare, în urma unui protocol din anul 2003, încheiat cu Primăria Mangalia, respectivul corp de clădire a făcut obiectul unui proces de retrocedare intentat municipalităţii, de către respectiva instituţie. În urma sentinţei definitive şi irevocabile, potrivit soluţiei date de instanţă, Pavilionul A al clădirii spitalului trebuie “restituit în natură” către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România”, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Mangalia.
Conducerea unității medicale a solicitat sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii pentru construirea unui nou corp de clădire. Într-o scrisoare adresată recent acestei instituții, reprezentanții spitalului au expus problema cu care se confruntă.
”Spitalul ar putea avea de la Primărie, un teren de 1.500 mp, în imediata apropiere a unităţii sanitare, pentru a fi construit un nou corp de clădire, dar pentru asta transferul terenului este condiţionat de existenţa unei finanţări certe. De aceea, ne-am adresat instituţiei americane să ne sprijine, mai ales că tot cu ajutorul acestora s-au realizat de-a lungul anilor, o serie de alte proiecte socio-medicale, în oraşul nostru.”, au precizat reprezentanţii Spitalului Municipal Mangalia.
Retrocedarea către Societatea Naţională de Cruce Roşie din România a clădirii Pavilionului A din cadrul unității medicale din Mangalia poate avea o consecință devastatoare asupra activității instituției și comunității locale. Spitalul Municipal din Mangalia funcționează de 46 de ani și oferă servicii medicale de specialitate unui număr de peste 65.000 de pacienți iar totalul acestora se triplează pe durata sezonului estival. Ambasada Americii a contribuit cu o donație de 320.000 de dolari și la modernizarea şi renovarea Maternităţii Spitalului din Medgigia.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Autoturism căutat de autoritățile din Germania, descoperit de poliţiştii de frontieră de la Vama Veche
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche un autoturism, căutat de către...
-
Reguli de desfășurare a campaniei electorale pentru alegerile din 9 iunie
Astăzi, 10 mai 2024, a început campania electorală pentru alegerile locale și alegerile europarlamentare din 9 iunie. Autoritatea Electorală...
-
Continuă lucrările pe bulevardul Mamaia
Atenţie, şoferi: continuă lucrările pe bulevardul Mamaia! De luni noapte, se va decoperta carosabilul pe tronsonul cuprins între strada Soveja și...
-
Marţi se opreşte apa în staţiunile Neptun și Olimp
Se oprește apa în stațiunile Neptun și Olimp, marți! RAJA va executa lucrări de racordare. La nivelul sistemului de alimentare cu apă din...
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024