„Singur într-o lume conectată”

Jerry Back, oaspetele de onoare al Năvodariului a sosit pe tărâm românesc și s-a oprit direct în orașul nostru. Așteptat cu emoție și nerăbdare a fost întâmpinat de către organizatori dar și de liceenii curioși să-i asculte părerile sosite tocmai de peste ocean. Aceeași gazdă primitoare, Dora Radu a ținut ceremonialul de primire și a invitat rând pe rând personalitățile adunate pe scena Casei de Cultură „Pontus Euxinus” pentru evenimentul „Singur intr-o lume conectată”.

Sala a fost cuprinsă de o forfotă continuă dar și de momente de liniște absolută în care nici respirația nu se mai auzea, semn că vorbitorii au reuțit să atingă sufletele tinere și zbuciumate ale adolescenților din Năvodari.
După cuvântările comandantului poliției din Năvodari, Ivan Vasilică, a profesoarei Roxana Filip, a preotului Andrei Salomia și a organizatorului acestui eveniment,  Pavel Ursu întâlnirea s-a încheiat cu mult așteptatul moment oferit de Jerry Back, sosit special pentru acest eveniment din Statele Unite ale Americii.
Ziua de astăzi le-a  oferit tinerilor din Năvodari două ore de iubire și grijă, apreciere și recunoștință din partea unor oameni care vin din diferite domenii, confesiuni religioase, cu identități naționale diferite, dar uniți de același crez: tinerii sunt cei mai importanți iar credința în Dumnezeu ne poate salva de toate provocările acestei lumi!
Reporter: Sondra Sandu ; Imagine: Zarif Armanbet

Cele mai Accesate Articole