Se oprește apa în localitatea Mihai Viteazu!

Pentru efectuarea lucrărilor anuale de reparații și întreținere a unor instalații și rețele electrice din localitatea Mihai Viteazu, județul Constanța, Enel Distribuție Dobrogea va întrerupe în data de 26 martie 2019 furnizarea energiei electrice.

Marți, în intervalul orar 08.30 – 15.30, stația de pompare din localitatea Mihai Viteazu nu va putea funcționa din cauza lipsei curentului, iar abonații deserviți vor rămâne fără apă potabilă în intervalul menționat.
RAJA S.A. își cere scuze pentru neplăcerile create consumatorilor, pe care îi asigură că, de îndată ce se va relua alimentarea cu energie electrică, lucrătorii societății vor porni stația și vor relua alimentarea cu apă. Pe durata sistării furnizării utilității, locuitorii sunt rugați să își asigure rezerva minimă necesară de apă pentru consum şi uz casnic.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole