Cazinoul, în perspectiva reabilitării

Cazinoul, clădirea emblemă a Constanței, zace în paragină de ani de zile. Autoritățile au făcut un nou pas spre finalizarea demersurilor privind atribuirea contractului pentru lucrările de reabilitare a edificiului.

Prezent la malul mării, vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anunțat că sunt perspective ca în acest an să fie lansată o nouă licitaţie pentru realizarea acestui obiectiv.
În ceea ce privește evoluția documentanției necesare acestui proiect de restaurare, a fost depus ultimul aviz al Comitetului tehnico-economic pentru clădirea Cazinoului din Constanța.

“Va fi a patra licitaţie, sperăm că va fi şi ultima, pentru a începe procesul de reabilitare. În prezent, Cazinoul este pus în siguranţă, prin lucrările realizate la sfârşitul anului trecut, iar eu, împreună cu colaboratorii, merg săptămânal la faţa locului pentru a vedea că e totul în regulă”, a precizat Decebal Făgădău, edilul Constanței.

Construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910, Cazinoul a mai fost supus în două rânduri unor lucrări de restaurare și modernizare.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole