Sursa foto: IGSU
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență anunță sprijin pentru județele Brăila, Buzău, Călărași, Ialomița și Constanța unde se așteaptă fenomene meteo periculoase.
În aceste județe vor fi dislocate autospeciale de tractare, transport personal sau victime, șenilate, autocamioane de intervenție și autofreze de zăpadă multifuncționale.
În componența echipajelor operative se află și paramedici.
La Constanța, pentru executarea optimă a misiunilor specifice, ISU va operaționaliza toate autospecialele de transport personal și victime multiple aflate în componența parcului auto.
„Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a ordonat unităților subordonate pregătirea și constituirea unor grupări de sprijin care să intervină în județele posibil a fi afectate.
În componența echipajelor operative se află și paramedici, personal care va acționa în sprijinul colegilor lor la misiunile de acordare a primului ajutor calificat”, menționează reprezentanții IGSU.
”Grupări de sprijin formate din autospeciale de tractare și autospeciale cu capacitate de trecere mărită (șenilată/UTV) vor fi dislocate de la Inspectoratele pentru Situații de Urgență Galați, Dolj, Hunedoara, Sibiu, Mureș și Timiș către zonele de competență ale Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Brăila, Călărași, Buzău și Ialomița.
Pentru evitarea situațiilor extreme ce pot pune în pericol viața și sănătatea celor implicați — victime și salvatori deopotrivă, facem apel la persoanele aflate în zonele vizate de avertizările meteorologice să respecte indicațiile personalului ce acționează pentru limitarea efectelor acestor fenomene periculoase”, se arată în comunicatul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024