România și Bulgaria dezvoltă proiecte și programe bilaterale pentru protecția mediului.
Autoritățile responsabile din cele două țări au convenit intensificarea colaborării și generarea de politici comune pentru îmbunătățirea calității aerului, managementul corect al deșeurilor și reducerea poluării fluviului Dunărea și Mării Negre.
Astfel, România şi Bulgaria vor să constituie un grup de lucru comun pentru diminuarea importului de maşini vechi şi stabilirea unui mecanism comun de monitorizare a importurilor de vehicule uzate.
“Având în vedere problematica maşinilor second-hand, discutată deja la nivel bilateral, precum şi în cadrul Consiliului de Mediu din octombrie 2018, ne reiterăm interesul de a constitui un grup de lucru comun pe această temă, care să analizeze situaţia din cele două ţări, în vederea identificării de soluţii care să ajute la diminuarea importului acestor maşini şi îmbunătăţirea calităţii aerului”, a declarat ministrul Graţiela Gavrilescu, în cadrul unei întâlniri cu ministrul bulgar al Mediului, Neno Dimov.
Cei doi demnitari au convenit asupra dezvoltării unei colaborări în ceea ce priveşte stabilirea unui mecanism comun de control şi monitorizare a importurilor de vehicule uzate destinate comercializării sau dezmembrării, pentru prevenirea generării de astfel de deşeuri pe teritoriul României şi Bulgariei.
Totodată, partea română şi cea bulgară au fost de acord că este esenţială semnarea unui Memorandum de înţelegere privind reducerea poluării cu plastic a Mării Negre şi a fluviului Dunărea, în sectorul comun de graniţă.
Sursa: Comunicat Ministerul Mediului
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...