Video. Utilaje CNAIR distruse de un incendiu pe A2, cauzat de un șofer beat

Un grav incident a fost provocat duminică, pe Autostrada București-Constanța, de un şofer despre care martorii spun că era beat.
Bărbatul a intrat cu maşina într-un şantier al CNAIR unde se alfau mai multe utilaje. El a fugit de la locul accidentului. Autoturismele şi utilajele au luat foc.
În dimineața zilei de 7 aprilie 2019, în jurul orei 4:00, s-a produs un eveniment rutier pe Autostrada A2, km 79, calea 1 (Bucureşti-Constanța). Din relatările celor care asigură paza utilajelor de pe sectorul respectiv de autostradă ( în această perioadă au demarat lucrări de reparații ale sistemului rutier), un şofer care se pare că era sub influența băuturilor alcoolice, nu a respectat semnificația semnalizării rutiere de deviere a traficului rutier, a intrat prin aceasta, a acroşat finisorul şi s-a răsturnat peste o freză și un compactor.
Şoferul a fost scos din autoturism de cei de la pază și a fugit, după care autovehiculul a luat foc, apoi incendiul a cuprins şi freza mică şi cilindrul compactor.
Cercetările poliției sunt în curs de desfășurare”, a precizat Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa pe Facebook.




Imagini cu efectele accidentului produs în această dimineață, în jurul orei 4:00, pe A2, km 79, calea 1 (Bucureşti-Constanța), atunci când un şofer care se pare că era sub influența băuturilor alcoolice, nu a respectat semnificația semnalizării rutiere de deviere a traficului rutier, a intrat prin aceasta, a acroşat finisorul şi s-a răsturnat peste o freză și un compactor. Zona cu lucrări fost semnalizată corespunzător iar pe sectorul în cauză era impusă restricție de viteză de 60km/h.
Publicată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere pe Duminică, 7 aprilie 2019

 

Cele mai Accesate Articole