Primăria Năvodari informează că, începând cu data de 8 aprilie, persoanele care au depus cereri pot intra în posesia tichetelor sociale acordate cu ocazia sărbătorii Paștelui 2019.
Distribuția tichetelor sociale se va face la sediul Direcției Asistență Socială, în programul de lucru al instituției.
Persoanele îndreptățite sunt rugate să se prezinte cu actul de identitate în original.
Potrivit unei Hotărâri a Consiliului Local Năvodari, sprijinul se acordă următoarelor categorii de persoane:
beneficiari de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu completările și modificările ulterioare —> 60 lei/fiecare persoană din familie;
beneficiari de alocaţie de susţinere a familiei stabilită în baza Legii nr.277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei —> 60 lei/fiecare persoană din familie;
persoane încadrate în grad de handicap grav și accentuat —> 60 lei/persoană;
pensionari ai căror venituri proprii, nete, sunt mai mici sau egale cu suma de 1.450 lei/luna după cum urmează:
venit net până la 600 lei — 60 lei/persoană;
venit net între 601 lei — 800 lei —> 50 lei/persoană;
venit net între 801 lei – 1200 lei —> 40 lei/persoană;
venit net între 1201 – 1450 lei —> 30 lei/persoană;
persoane cu vârstă peste 60 ani, fără niciun venit —> 60 lei/persoană.
Lista magazinelor partenere, unde pot fi folosite tichetele sociale, poate fi consultată la adresa primaria-navodari.ro.
Sursa: https://www.gazetadenavodari.ro/navodari-a-inceput-distribuirea-tichetelor-sociale-de-paste/
Articolul Năvodari: A început distribuirea tichetelor sociale de Paște apare prima dată în Navodari Online .
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...