Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență participă până pe 12 aprilie la Vigorous Warrior 19, cel mai mare exercițiu medical multinațional din istoria Alianței Nord-Atlantice.
Co-organizat de Centrul de Excelență al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării și Direcția Medicală a Ministerului Apărării Naționale din România, exercițiul cuprinde simularea acțiunilor cu 39 de națiuni și parteneri NATO, diverse componente aeriene, terestre și navale, precum șiparticiparea a 10 organizații civile.
Peste 300 de pompieri-salvatori, medici, paramedici, asistenți și voluntari sprijină eforturile Ministerului Apărării Naționale și ale celorlalte state implicate în acțiunile de acordare a asistenței medicale de urgență victimelor, în cele trei locații stabilite pentru organizarea lor: București, Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu și Constanța.
În Capitală, în noaptea dinspre 11 spre 12 aprilie, va fi organizat și un amplu exercițiu la metrou, stația Romană, menit să testeze capabilitățile specifice misiunilor de căutare şi localizare a victimelor, evaluarea funcţiilor vitale, imobilizarea acestora şi evacuarea în afara zonei de risc, transportul şi predarea în vederea acordării asistenței medicale de urgență.
Pentru gestionarea acestui eveniment, cu peste 200 de victime implicate, vor fi alocate două echipe de căutare-salvare, autospecialede transport personal și victime multiple,un spital mobil, precum și un număr impresionant de echipaje de prim ajutor și terapie intensivă mobilă.
În baza militară de la Cincu, pompierii vor sprijini măsurile de protecție civilă a populației prin evacuarea și cazarea temporară în tabere mobile, destinate persoanelor evacuate. Acest tip de tabără mobilă are în compunere o bucătărie rulantă auto, corturile destinate cazării și hrănirii,cu echipamentele necesare (paturi pliante, saci de dormit, sistem de încălzire și răcire accesorii pentru servit masa și iluminare).
Totodată, în această locație sunt dislocate spitale mobile de campanie care să completeze resursele disponibile ale structurilor militarizate, precum și Caravana „Fii Pregătit” unde pot fi simulate acțiuni militare și de intervenție în situații de urgență, prin intermediul sistemului de realitate virtuală.
În municipiul Constanța, pe 11 și 12 aprilie, în cadrul scenariilor dezvoltate, echipajele IGSU vor acționa pentru acordarea asistenței medicale de urgență victimelor, fiind alocate ambulanțe SMURD, autospeciale pentru transport personal și victime multiple, echipaje de terapie intensivă mobilă, un spital mobil, precum și o autospecialăde oxigenoterapie și tratamente hiperbarice.
Vigorous Warrior 19 – în plină desfășurareAstăzi, în Centrul Național de Instruire Întrunită “Getica” din Cincu, a avut loc un exercițiu ce a avut ca scop instruirea și evaluarea abordării modulare a unui sistem de sprijin medical multinațional întrunit dar și instruirea C4I medical (Comandă, Control, Comunicații, Calculatoare și Informații), la toate nivelurile implicate.În primă fază, au fost aduși militari care jucau rolul de răniți iar grupele medicale din Forţele Terestre Române le-au făcut triajul primar și i-au repartizat în funcție de urgențe. Li s-a efectuat tratamentul medical specializat sub atenta supravegherea a observatorilor, au fost stabilizați în ceea ce privește funcțiile vitale și au fost pregătiți pentru evacuarea medicală către centrele medicale specializate.Mâine, 8 aprilie, în Centrul Național de Instruire Întrunită “Getica” din Cincu va începe partea spectaculoasă a exercițiului când aproximativ 2000 de militari și voluntari civili vor exersa continuitatea îngrijirii medicale, inclusiv evacuarea strategică cu aeronave militare.Vigorous Warrior 19 este cel mai mare exercițiu multinațional NATO cu focus medical, desfășurat în perioada 1-12 aprilie și coorganizat de Centrul de Excelență al NATO pentru Medicină Militară, Statul Major al Apărării și Direcția Medicală a MapN din România.Video: SMAp #VW19 #ArmataRomâniei #SMAp #MapN #WeAreNATO #defensero
Publicată de Armata României pe Duminică, 7 aprilie 2019
Sursa: IGSU
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (09-13 septembrie 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (09-13 septembrie 2024)
-
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
Publicații de căsătorie din 16.09.2024
-
Se opreşte apa în mai multe zone din oraş
În perioada 18 – 20 septembrie 2024, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de înlocuire...
-
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional a functionarilor publici de executie organizat în data de 05.09.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al examenului de promovare in grad profesional organizat in data de 05.09.2024 , proba scrisa
-
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul probei scrise la concursul de recrutare din data de 12 septembrie 2024
-
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024
Rezultatul contestației la proba scrisă a concursului de recrutare din data de 12 septembrie 2024