Un nou sediu pentru Garda de Coastă Isaccea

Din această lună, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Isaccea-Garda de Coastă beneficiază de un sediu nou, modern, construit la standarde europene. La operaționalizarea noului sediu au participat și Prim-ministrul Viorica Dăncilă și ministrul Carmen Dan.


”Numai cine a văzut fostul sediu poate înțelege că mutarea în această locație este o chestiune de normalitate. Facem o analiză acum la nivelul Ministerului Afacerilor Interne a numărului de sedii care ar trebui reabilitate în perioada viitoare. Este evident că numai din bugetul MAI, chiar dacă acesta a crescut în ultimii ani, nu vom putea reabilita tot ceea ce necesită reparații. Am reușit în ultimii 2 ani să reabilitam 60 de clădiri ale MAI, altele le-am construit și finalizat pe fonduri europene, așa cum este cel de aici de la Isaccea”, a declarat ministrul Carmen Dan.

Acest proiect a fost pus în aplicare pentru a creea condiţii optime de desfăşurare a activităţilor și practicilor de lucru în supravegherea și controlul fizic al frontierei României cu Ucraina, precum și pentru a răspunde riscurilor generate de infracționalitatea transfrontalieră. De asemenea, s-a avut în vedere necesitatea creșterii capacităţii de reacţie şi intervenţie şi dezvoltarea punctelor de control în vederea monitorizării traficului pe fluviul Dunărea.
Lucrările au început în luna iulie 2017 și s-au finalizat în cursul lunii martie 2019.
Sectorul Poliţiei de Frontieră Isaccea, structură teritorială din cadrul Gărzii de Coastă, a fost înființat în anul 2.000 având în responsabilitate o distanţa de circa 40 km la graniţa cu Ucraina.
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a avut în implementare patru obiective de investiţii finanţate prin Fondul de Securitate Internă pentru extindere, modernizare şi reabilitare sedii în județele Suceava, Maramureș, Tulcea și Botoșani, trei fiind deja finalizate.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole