Universitatea Maritimă din Constanța organizează în perioada 11 – 12 aprilie Concursul de simulare a proceselor de mediu “SOS Natura”, dedicat studenţilor şi elevilor constănţeni. Participanții vor putea afla metode moderne de lucru în ingineria mediului.
“Activitatea are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra carierelor din domeniul ingineriei mediului, precum şi stimularea de competenţe transversale prin participarea elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a alături de studenţii specializării ‘Ingineria şi protecţia mediului în industrie’ din cadrul Universităţii Maritime Constanţa”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Universitatea Maritimă Constanţa
La eveniment, vor participa zece licee din judeţul Constanţa. Tinerii care se pregătesc pentru viitoarea lor carieră vor avea ocazia de a cunoaşte metode moderne de lucru în ingineria mediului, domeniu de prioritate naţională. Aceştia vor fi instruiţi pentru a lucra în laboratoare şi pe diferite programe de simulare a proceselor de mediu. Fiecare activitate se va finaliza ulterior cu un concurs prin care se vor testa cunoştinţele acumulate.
Concursul de simulare a proceselor de mediu “SOS Natura” este organizat de Universitatea Maritimă din Constanța în parteneriat cu Clusterul Transfrontalier al Energiei Verzi Constanţa – Dobrich, ONG ,”Grupul de Dezvoltare Durabilă” şi Liga Studenţilor Universităţii Maritime Constanţa.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024