Nicuşor Constantinescu, fostul preşedinte al Consiliului Județean Constanţa, a fost adus cu duba, în cursul dimineții de luni, la sediul DNA din municipiu. În prezent, acesta se află încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă. Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, declară că fostul preşedinte al Consiliului Județean Constanţa a fost chemat la DNA în legătură cu două dosare penale, într-unul fiind inculpat, iar în celălalt suspect.
Înainte de intrarea în sediul DNA Constanța, Nicuşor Constantinescu a acuzat anchetatorii de abuz şi a spus că nu este lăsat să vorbească.
Avocatul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa a precizat că Nicuşor Constantinescu nu a declarat nimic în faţa anchetatorilor, eventualele declaraţii urmând să fie făcute după studierea dosarelor.
La ieşirea din sediul DNA, Nicușor constantinescu a declarat că ar fi vorba despre dosarul „Tel Drum” şi că ar fi fost şantajat să facă un denunţ împotriva lui Liviu Dragnea.
Chestionat de jurnaliști pentru a aduce lămuriri cu privire la declarațiile lui Nicușor Constantinescu despre dosarul ”Tel Drum”, apărătorul acestuia a menționat că nu deține informații despre o astfel de solicitare a procurorilor DNA.
În prezent, Nicuşor Constantinescu este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă unde execută, din 2016, o condamnare la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu, primită în dosarul Centrului Militar Zonal. În luna februarie a acestui an, el a primit o a doua condamnare definitivă, tot de cinci ani de închisoare, în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanţa.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024