Dă lovitura și fugi!

Un jaf de zile mari s-a petrecut în cursul dimineții de luni  pe strada Miron Costin, situată în cartierul Lacu Dulce din Brăila. Doi barbați au spart luneta unui autoturism parcat și au sustras suma de 500.000 de lei. Întreaga scenă a  furtului a fost surprinsă de o cameră de supraveghere instalată în zonă.

În imagini, se observă cum proprietarul  autovehiculului lasă o geantă în mașină. La scurt timp după plecarea sa, doi indivizi se îndreaptă în fugă spre autovehiculul staţionat și încearcă să spargă unul dintre geamurile laterale. Pentru că nu reușesc, hoții lovesc luneta cu tocul unui pistol. După ce sparg geamul din spate, aceștia sustrag din interior geanta cu bani și se fac nevăzuți.

”Incidentul a fost anunţat la numărul 112. Persoana a reclamat faptul că din maşina parcată pe o stradă din Brăila a dispărut suma de 500.000 de lei. Geamul maşinii a fost spart. La faţa locului au fost găsite trei cartuşe neletale, nepercutate”,  a precizat Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Polițiștii au instituit filtre la ieşirile din oraş şi judeţ. Oamenii legii au alcătuit un cerc de suspecți și au întocmit un  dosar penal pentru furt. Investigațiile derulate de polițiști au condus la prinderea hoților. Aceștia au fost depistați pe o stradă din municipiul Galați.

“Cei doi autori ai furtului au fost găsiţi şi reţinuţi pentru 24 de ore. Aceştia au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila, urmând să fie prezentaţi marți, 16 aprilie 2019,cu propunere de arestare preventivă. Ei au fost identificaţi şi prinşi pe raza municipiului Galaţi, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Galaţi”, a declarat Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Cel mai probabil, hoţii au acţionat la pont. Proprietarul autovehiculului este un om de afaceri care are o firmă de distribuţie de ţigări, iar suma sustrasă ar reprezenta încasările societății din ultima perioadă.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole