Un nou pachet de cocaină a fost depistat în largul țărmului bulgar al Mării Negre. Anunțul a fost făcut de autoritățile din Bulgaria. Este al treilea colet de droguri descoperit în decursul a zece zile. Înăuntrul acestuia se aflau 16 pungi de câte 1,1 kilograme de cocaină. Pachetul a fost găsit de o patrulă a poliției de frontieră a statului vecin în timp ce plutea ataşat de o vestă de salvare, în apropiere de Kaliakra, în nordul litoralului bulgar.
În momentul de față, experții efectuează cercetări pentru a stabili dacă noul colet provine din același lot cu cel găsit în Bulgaria, în largul localității Tiulenovo și în dreptul stațiunii Sunny Day.
În urma colaborării internaționale dintre Poliția Română și omologii bulgari în vederea recuperării pachetelor de droguri împrăștiate pe întreg țărmul românesc, autoritățile statului vecin au capturat alte 25,43 kilograme de cocaină pe litoralul Mării Negre, în apropierea staţiunii Sunny Day. Această informație a ajuns până în China.
,,Drogurile se aflau într-o pungă care era atașată de o vestă de salvare, într-un mod similar cu 169 de kilograme de cocaină, care au fost găsite tot în Bulgaria. Cocaina este de foarte mare puritate, variind de la 77,57% la 90,59%, iar valoarea sa pe piaţa neagră ar însemna 4,03 milioane de dolari SUA. La sfârșitul lunii martie, poliția românească a confiscat peste 1.000 kg de cocaină, dintr-o barcă răsturnată”, potrivit xinhuanet.com, agenție de presă din China.
Operațiunea a fost lansată în cadrul unui dosar instrumentat de DIICOT. Pe 29 martie 2019, procurorii acestei structuri au adus la sediul central din Capitală saci întregi de cocaină găsiţi într-o şalupă din Delta Dunarii. Drogurile au o valoare estimată pe piaţă de 300 de milioane de euro. Peste o tonă de cocaină a fost descoperită pe plaja localităţii Sfântu Gheorghe, la doi kilometri în direcția orașului Sulina.
“DIICOT Tulcea a fost sesizat că miercuri, 20 martie, pe raza unei localităţi din judeţul Tulcea, dintr-o dubiţă înmatriculată în România a fost pierdut, cu ocazia manipulării, un pachet ambalat ce conţinea un kilogram de cocaină. Puritatea era de circa 90%. Apoi au fost făcute investigaţii specifice privind traseul mărfii. Vineri, 22 martie, pe malul Mării Negre a fost indentificată o barcă răsturnată, iar pe mal şi în barcă erau mai multe pachete”, a declarat Felix Bănilă, procurorul – şef al DIICOT.
Acesta a mai adăugat că rostogolirea ambarcațiunii cu droguri a fost accidentală, iar România era doar țară de tranzit pentru cocaina descoperită. Aceasta urma să părăsească teritoriul statului pe cale rutieră. În continuare, operațiunea este în plină desfășurare iar activitățile sunt derulate de polițiști, polițiști de frontieră și jandarmi, sub coordonarea DIICOT.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024