Colaborare între Academia Română şi Asociaţia Municipiilor din România

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) şi Academia Română au încheiat ieri un Acord de Colaborare pentru susţinerea iniţiativelor şi programelor care contribuie la dezvoltarea locală şi regională.
Acordul de Colaborare vizează implementarea unor proiecte comune, colaborarea în vederea îmbunătăţirii cadrului legislativ în domeniile: administraţiei publice, educaţiei, cercetării şi dezvoltării tehnologice, precum şi identificarea unor soluţii comune pentru promovarea de iniţiative şi formularea de propuneri către decidenţi locali sau europeni.
Documentul a fost semnat de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi Robert Sorin Negoiţă, preşedintele AMR, primarul Sectorului 3 Bucureşti.
La eveniment au participat din partea Academiei Române: vicepreşedinţii acad. Victor Spinei şi acad. Răzvan Theodorescu şi secretarul general acad. Ioan Dumitrache, iar din partea AMR au participat: Gheorghe Falcă – prim-vicepreşedinte AMR, primarul mun. Arad, Decebal Făgădău – vicepreşedinte AMR, primarul mun. Constanţa, Emil Boc-primarul mun. Cluj-Napoca, Constantin Toma – primarul mun. Buzău, Mircia Gutău – primarul mun. Râmnicu Vâlcea, Ionuţ Pucheanu – primarul mun. Galaţi şi Constantin Mitache, Directorul General al AMR.
Cu această ocazie, acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române a declarat: “Suntem extrem de fericiţi că instituţionalizăm parteneriatul cu Asociaţia Municipiilor din România. Având un acord semnat cu AMR, şi dumneavoastră reprezentanţi municipiile din România, vom reuşi să îmbunătăţim această colaborare, să îmbinăm prestigiul ştiinţific cu capacitatea de dezvoltare a comunităţilor pe care le reprezentanţi şi să demonstrăm că în România poate exista armonie între instituţii”.
“Suntem onoraţi că ne aflăm astăzi aici alături de Academia Română, pentru că de foarte multe ori în activitatea noastră avem nevoie de suportul şi experienţa dumneavoastră. Constat că avem obiective comune, inclusiv performanţa administrativă şi cred că împreună putem să contribuim la îmbunătăţirea cadrului legislativ, în special a reglementărilor care au efect asupra administraţiei publice locale” a afirmat Robert Sorin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România.
Sursa: Comunicat Asociaţia Municipiilor din România
 

Cele mai Accesate Articole