Tânără din Constanța, dată dispărută de familie

O tânără de 25 de ani din Constanța a plecat, ieri, de acasă și nu se mai știe nimic de ea.
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Mihaelei Mirea, în vârstă de 25 ani, din Constanța.
În ziua de 10.01.2017, aceasta a plecat în mod voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit până în prezent.
Semnalmentele tinerei sunt: înălțime 1,60 metri, 45-50 de kilograme, față ovală, păr blond, ochi căprui.
La data plecării era îmbrăcată cu pantaloni de culoare neagră, geacă de piele de culoare neagră, căciulă albă și ghete de culoare albă.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Secția 2 Poliție sau Dispeceratul IPJ Constanța, tel.0241.611364 int.20005.
 

Cele mai Accesate Articole