Atacurile teroriste din Sri Lanka din Duminica Paștelui Catolic s-au soldat cu sute de victime. Bilanțul tragediei indică până în acest moment 290 de morți și cel puțin 500 de răniți în urma exploziilor care au vizat cinci hoteluri şi trei biserici din oraşele Colombo, Negombo şi Batticaloa.
În mijlocul infernului din Sri Lanka, se află și cetățeni români. Ministerul Afacerilor Externe de la București a activat celula de criza în urma groaznicelor evenimente petrecute în statul insular din sudul Asiei. În atenţia acesteia, se află opt elevi ai Colegiului “Costache Negruzzi” din Iaşi, care fac un schimb de experienţă la o unitate de învăţământ din Colombo, capitala statului Sri Lanka, dar şi două familii de cetăţeni români, aflate în vacanţă în această ţară.
“Colegiul nostru derulează un schimb educaţional şi cultural cu o şcoală de acolo. Este a patra ediţie. Ei au venit de două ori în România. Noi am fost în anul 2017 cu elevi şi profesori. Acum este a doua deplasare a reprezentanţilor şcolii noastre în Sri Lanka. Am vorbit cu profesoara care îi însoţeşte. Copiii sunt în siguranţă şi se bucură de protecţia autorităţilor. Ei trebuia să se întoarcă acasă vineri, dar vor reveni în România cu prima cursă aeriană posibilă”, a precizat Elvira Rotundu, directorul Colegiului Naţional “Costache Negruzzi” din Iaşi.
Cei opt adolescenți sunt elevi din clasele a X-a şi a XI-a. Ei au plecat în data de 16 aprilie, în Sri Lanka, pentru a participa la proiectul internaţional derulat la o şcoală din Colombo. Duminică seară, un alt atac terorist a fost dejucat. Un dispozitiv exploziv artizanal a fost dezamorsat pe aeroportul internațional din Colombo, la doar câteva ore după seria de atentate. Până în momentul de față, douăzeci și patru de persoane au fost arestate. Şeful Poliţiei din Sri Lanka a lansat un avertisment în urmă cu zece zile, semnalând că mişcarea islamistă National Thowheeth Jama’ath plănuia comiterea unor atacuri teroriste sinucigaşe.
Situația din capitala srilankeză este în continuare tensionată. O nouă explozie a zguduit orașul în după amiaza zilei de 22 aprilie, când o furgonetă parcată în apropierea unei biserici a sărit în aer. Deflagrația s-a produs în momentul în care o echipă de genişti încerca să dezamorseze un dispozitiv exploziv. Tot în cursul zilei de luni, poliţia din Sri Lanka a găsit 87 de detonatoare de bombe în autogara principală din Colombo. Guvernul a anunţat decretarea stării de urgenţă din noaptea de 22 spre 23 aprilie, din motive de ‘securitate publică’.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
Primăria Orașului Năvodari organizează licitaţie publică în vederea vânzării unui teren în suprafaţă de 142mp, strada Bradului fn
PRIMĂRIA ORAŞ NĂVODARI organizează licitaţie publica în vederea vanzarii unui teren în suprafaţă de 142mp, situat în oraşul Năvodari, strada...