Autoritățile au anunțat astăzi un nou bilanț al atentatelor sinucigaşe comise duminică în Sri Lanka: aproximativ 290 de persoane au fost ucise şi 500 rănite.
Printre victime se află și zeci de străini, turişti atrași de plajele și natura luxuriantă din Sri Lanka.
Exploziile au avut loc în patru hoteluri şi trei biserici, în timpul liturghiei de Paşte.
Ministerul Român de Externe a anunțat că până în prezent, autorităţile locale nu au notificat ambasada cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre victime.
A fost activată însă Celula de Criză a MAE.
În atenţia oficialilor se află situaţia unui grup de elevi de la un liceu din Iaşi, aflat într-un schimb de experienţă la o unitate similară de învăţământ din Sri Lanka, proiectul fiind în cel de-al treilea an de desfăşurare. Grupul de elevi se află în afara oricărui pericol şi menţine legătura cu Ambasada României la Colombo. Grupul de elevi urmează să părăsească teritoriul Sri Lanka în cursul zilei de 26.04.2019.
Totodată, membrii Celulei de Criză au acordat asistenţă consulară membrilor a două familii de cetăţeni români aflate în vacanţă.
Și prim-ministrul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj cu privire la atacurile sângeroase din Sri Lanka.
”Condamn cu fermitate atentatele şi atacurile sângeroase comise împotriva comunităţii creştine din Sri Lanka. Sărbătoarea Sfântă a Paştelui catolic a fost umbrită de această veste cutremurătoare. Sunt alături de poporul din Sri Lanka, de familiile îndoliate şi le doresc însănătoşire grabnică victimelor aflate în suferinţă”, a spus Viorică Dăncilă.
Cele mai Accesate Articole
-
Raport săptămânal de activitate Primăria Orașului Năvodari (07 – 10 mai 2024)
Raport saptamanal de activitate Primaria Orasului Navodari (07-10 mai 2024)
-
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
Publicație de căsătorie din 10.05.2024
-
Acțiune de dezinsecție aeriană în orașul Năvodari, luni, 13 mai
Se va acționa, în intervalul orar 06.00-07.30, pentru combaterea larvelor și insectelor care creează disconfort populației, precum şi pentru...
-
ISU Dobrogea recrutează candidați pentru Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă, Boldești
Primăria Orașului Năvodari sprijină demersul Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Dobrogea”, Constanța, de recrutare candidați pentru Școala...
-
„Paștele Blajinilor”. Credincioșii împart pachete pentru cei care nu mai sunt printre noi
Astăzi este „Paștele Blajinilor”. Credincioșii merg în cimitire și împart pachete cu ouă roșii, fructe și cozonac pentru cei trecuți la...
-
Tichete sociale pe suport electronic pentru nou-născuți, în valoare de 2.000 de lei
Mamele din orașul Năvodari aflate în situații de vulnerabilitate, ai căror copii au vârsta de cel mult 3 luni, sunt invitate să contacteze echipa...