„Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii”, astfel s-a intitulat spectacolul prezentat de un grup de elevi ai Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi” din Năvodari chiar de Florii, ziua în care sărbătorim intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, în zilele dinaintea Patimilor.
Momentul care marchează începutul primăverii şi reînvierea naturii a fost marcat de un grup de copii ai clasei a IV-a B, îndrumați de prof. înv. primar Steluța Petrică.
Cu glasuri frumoase și sincere, copiii au cântat cu drag de Florii credincioșilor veniți la slujba oficiată de preoții parohi Andrei Salomia și Constantin Frătică la biserica Buna Vestire din Năvodari.
Ei au mers apoi la Centrul pentru persoane vârstnice din Mamaia-Sat, unde au adus soare în inimă și zâmbete pe chipurile vârstnicilor încântați de prezenta unor suflete tinere.
Elevii au interpretat cântece despre primăvară, soare, flori, un colind de Florii, în care se regăsesc urări de bine şi de sănătate și au încheiat cu „Vin Floriile cu soare și soarele cu Florii”.
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
Litoralul și-a întâmpinat primii oaspeți
Ziua de 1 Mai a adus primul val de turiști pe litoral. Încă de dimineață, gara s-a aglomerat. Nici trenurile întârziate şi nici norii de pe cer nu...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
-
Publicație de căsătorie din 30.04.2024
Publicatie de casatorie din 30.04.2024
-
Programul de lucru de 1 Mai și în perioada Sărbătorilor Pascale
Primăria Orașului Năvodari informează cetățenii că, în perioada 1-6 mai 2024, programul de lucru cu publicul va fi suspendat. Programul normal de...
-
Petrecerea a continuat în cluburile din Mamaia
Distractia pe Litoral a continuat în mini-vacanţa de 1 Mai, în ciuda vremii. Tinerii dornici de petrecere s-au “adăpostit” de ploaie în cluburi....