Un nou caz de meningită în România

A apărut un nou caz de meningită în România. O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost trimisă în stare gravă la un spital din judeţul Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică. Adolescenta este acum în comă la spital. 

Cu câteva zile în urmă fata a fost găsită de polițiști rătăcind pe străzi și adusă la centrul social din Vaslui.

,,Minora de 15 ani este internată într-un adăpost de zi și noapte pentru copiii străzi din Municipiul Vaslui de 6 zile, fiind adusă de poliția locală, după ce a fost identificată în subsolul unui bloc din municipiul Vaslui. În decursul zilei de ieri, în jurul prânzului, fata a acuzat dureri în partea stângă a abdomenului și la un membru inferior, stare de amorțeală, iar reprezentanții centrului au solicitat de urgență o ambulanță.
Reprezentanții DSP ne-au contactat pentru a ne transmite că minora este în teste de meningită. Astfel am transmis către Direcția de Sănătate Publică Vaslui informații legate de toate persoanele cu care minora a intrat în contact. La acest moment suntem în proces de identificare a unei firme autorizate care să realizeze dezinfecţia serviciului social. ”, a declarat Irina Cîmpeanu – purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui

Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, fata a fost adusă la spital în cursul zilei de luni și a fost internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, însă peste noapte starea ei s-a agravat.
“Am fost anunţaţi de reprezentanţii spitalului cu privire la acest caz. Am raportat situaţia la Centrul Regional de Sănătate Publică Iaşi. Am început propria anchetă epidemiologică şi urmează să aşteptăm rezultatele analizelor”, a declarat, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui, Mihaela Vlada. sursa  Agerpres
Luni,  o altă adolescentă, din Botoşani , a primit diagnosticul de meningită, însă doctorii au precizat că este vorba de o formă mai ușoară. În prezent, starea tinerei este stabilă. Un alt caz de meningită a fost semnalat săptămâna trecută. O  elevă din București  a fost răpusă, în doar 8 ore, de o formă a bolii cu o evoluție fulminantă. Cazul de la liceul Lazăr a șocat prin rapiditatea cu care a intervenit decesul.

Cele mai Accesate Articole