Adolescenta, în vârstă de 15 ani, care a fost trimisă în stare gravă la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, fiind suspectă de meningită meningococică, a decedat. Moartea fetei a survenit la câteva ore de la internarea în unitatea medicală.
“A fost unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am întâlnit în ultimii ani. Din nefericire,(…), s-a pierdut, din cauza unei infecţii foarte grave, devastatoare, cu şoc septic şi disfuncţie multiplă de organ, care nu a putut fi stăpânită prin antibioterapia pe care i-am administrat-o şi tot ce a însemnat suport de terapie intensivă”, a afirmat Carmen Dorobăţ, Directorul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.
Cu câteva zile în urmă, fata a fost găsită de polițiști rătăcind pe străzi și adusă la centrul social din Vaslui. O zi mai târziu, în jurul prânzului, adolescenta a acuzat dureri în partea stângă a abdomenului și la un membru inferior, stare de amorțeală, iar reprezentanții centrului au solicitat de urgență o ambulanță.
Potrivit reprezentanţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, tânăra a fost internată cu suspiciune de colică renală. În urma analizelor, s-a evidenţiat o infecţie, adolescenta a primit tratament, însă peste noapte starea ei s-a agravat. În cursul dimineții de marți, fata a fost transferată la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.
Marți seara tânăra a pierdut lupta cu viața. Luni, o altă adolescentă, din Botoşani, a primit diagnosticul de meningită, însă doctorii au precizat că este vorba de o formă mai ușoară. În prezent, starea tinerei este stabilă. Un alt caz de meningită a fost semnalat săptămâna trecută. O elevă din București a fost răpusă, în doar 8 ore, de o formă a bolii cu o evoluție fulminantă. Cazul de la liceul Lazăr a șocat prin rapiditatea cu care a intervenit decesul.
Redactor: Mihaela Țânțaru
Articole Similare
Cele mai Accesate Articole
-
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
Rezultatul verificării eligibilităţii candidatului la concursul de recrutare organizat în data de 15.05.2024
-
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat în data de 09.05.2024 (proba scrisă) în cadrul Primăriei oraşului Năvodari
Rezultatul final al concursului de recrutare organizat in data de 09.05.2024 , proba scrisa
-
BNR. Monede cu tema 20 de ani de la aderarea României la NATO
Banca Națională a României a lansat, luni, în circuitul numismatic o monedă din argint și o monedă din tombac cuprat cu tema 20 de ani de la...
-
Video. Migranți ascunși într-o autoutilitară, descoperiți în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, într-o autoutilitară, ascunși...
-
Campania electorală va începe la data de 10 mai
Alegerile locale şi parlamentare vor avea loc la data de 9 iunie 2024. Potrivit Autorității Electorale Permanente, campania electorală va...
-
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024
Locurile speciale pentru afișaj electoral. Dispoziția Primarului Orașului Năvodari nr. 901/30.04.2024