Salvat de … groapă!

Gropile de pe șosele sunt un adevărat calvar pentru toți conducătorii auto. Teoria e teorie, practica … nu ne omoară! Cel puțin, nu în cazul pe care vi-l prezentăm noi. Absolut ciudat, nu-i așa?

Iată cum s-au petrecut faptele. Un bărbat din Alaska era transportat cu ambulanța la spital din cauza problemelor cardiace resimțite. Pulsul acestuia era de 200 bpm. Autovehiculul rula cu viteză pe șosea pentru a-i salva viața pacientului, în vârstă de 59 de ani. La un moment dat, ambulanța a trecut printr-o groapă, iar pacientul a resimțit și suportat șocul cu …succes! Se pare că zdruncinătura a stabilizat bătăile accelerate ale inimii bărbatului. Cu ritmul cardiac revenit la normal, pacientul a ajuns cu bine la spital.
Fenomenul este neobișnuit, dar nu imposibil a mai afirmat doctorul. Probabil că și groapa a fost una uriașă.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole