Simbolistica ouălor de Paște

Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, aduce lumină și speranță în sufletele românilor. Bucuria Paștelui este împărtășită alături de cei dragi, adunați în jurul mesei tradiționale a marii sărbători. Nelipsite din bucatele alese pregătite în casele oricărui român, sunt tradiționalele ouă vopsite.

Încondeiate, decorate cu mărgele sau monocolore, acestea încântă privirile la masa îmbelșugată de Paște. Colorarea ouălor este un obicei străvechi în cultura populară românească. Ziua în care gospodinele le vopsesc este joia din Săptămâna Patimilor. Se spune că ouăle colorate în această zi nu se strică tot timpul anului. Specifice mesei tradiționale de Paște sunt ouăle roșii, care simbolizează sângele Domnului.
Se spune că ouăle roșii aduc sănătate, frumusețe și spor și au puterea de a îndepărta răul, iar cele sfințite la biserică și îngropate în gospodărie vor feri casa respectivă de grindină.
Unele gospodine aleg să vopsească ouăle și în alte culori. Galbenul, verdele și albastrul vestesc bucuria primăverii. Ouăle încondeiate reprezintă simbolul Învierii Mântuitorului și sunt faima Bucovinei.
Simbolistica ouălor de Paște trebuie căutată în vremuri străvechi, înainte de Nașterea lui Iisus Hristos. Oul era dat în dar și considerat simbol al vieții și reînnoirii naturii, al echilibrului și creației.
Redactor: Mihaela Țânțaru

Cele mai Accesate Articole